Fuga sau atacul
De ce unii oameni se retrag, iar alții confruntă imediat situația?
Cu Dr. Cristian Andrei
Două zile despre inconștient și despre felul în care acesta se face simțit în comportament, emoții, alegeri și relații.

Cât din tine îți este încă necunoscut?
Sunt momente în care propriile reacții te surprind. Spui ceva și imediat te întrebi de ce ai spus tocmai acel lucru. Te înfurii mai tare decât te-ai fi așteptat. O teamă apare într-un moment în care te considerai stăpân pe situație.
Izbucnești în plâns. Eviți o confruntare. Sau, într-o situație dificilă, descoperi în tine un curaj despre care habar nu aveai.
Vom urmări ce se schimbă în interiorul nostru și cum ajunge această schimbare să se vadă în comportament.
De ce unii oameni se retrag, iar alții confruntă imediat situația?
Apărare sau atac? Ce se află în spatele unei izbucniri care pare să apară dintr-odată?
Tensiunile se pot aduna mult timp. Momentul în care izbucnim poate avea o istorie pe care abia atunci începem să o vedem.
Ce se întâmplă când izbucnești în plâns? Vom vorbi despre vulnerabilitate, frici, fobii și traume.
Aceeași persoană poate răspunde foarte diferit unor situații asemănătoare.
„De ce am spus tocmai asta?”Cuvintele care ne scapă și sensul lor
În cele două zile vom urmări felul în care inconștientul poate apărea în reacțiile de zi cu zi, în cuvintele care ne scapă, în frici, în furie, în vise, în alegerile pe care le facem și în momentele în care controlul slăbește.
Vom vorbi despre slipping of the tongue și vom ajunge și la vise: ce spun ele despre preocupările noastre, despre ceea ce trăim și despre lucrurile pe care le ținem ascunse?
Caracter slab sau personalitate evitantă? Vom vorbi despre asertivitate, curaj, confruntare și despre felul în care ne apărăm limitele.
Vom aborda efectul substanțelor dezinhibitorii, precum alcoolul, amfetaminele și cocaina, asupra controlului și comportamentului.
Curaj. Capacitatea de a lua o decizie. Puterea de a reacționa. Capacitatea de a pune o limită.
Ce păstrăm pentru noi? Ce arătăm celorlalți? Ce ajungem să ascundem chiar față de noi?
Pe parcursul întâlnirii, Dr. Cristian Andrei va lucra direct cu participanții prin întrebări, situații concrete și mai multe exerciții.
Exercițiile urmăresc reacțiile, alegerile, limitele, vulnerabilitățile și resursele personale. Unul dintre ele se numește „Ridică-te”. Restul vor fi descoperite în cadrul întâlnirii.
Medic psihiatru, Dr. Cristian Andrei va conduce cele două zile pornind de la situații pe care oamenii le întâlnesc în viața reală și de la întrebările care apar atunci când încercăm să înțelegem propriul comportament.
Participanții vor putea adresa întrebări și vor lua parte la exercițiile desfășurate pe parcursul evenimentului.
24 și 25 octombrie · București · 10 ore de discuții, exerciții și lucru direct