Probabil că ai cunoscut și tu, că mai toată lumea, cupluri care arată aproape perfect de la distanță. Exemplul tipic este cuplul nașilor tăi, oameni cu bani, casă frumoasă, cu succes profesional, frumoși, deștepți, ce mai… Și a venit ziua când toată lumea a rămas cu gura căscată: nașii au divorțat! Oare ce lipsea? Este posibil ca totul să meargă perfect și într-o zi să cadă trăsnetul? Sau de fapt sub aparenta aceea frumoasă se afla un altfel de relație?

Poate că nu te-ai gândit la asta, dar există nu doar oameni narcisiști, ci și cupluri narcisiste. Sacrifică totul pentru imagine, pentru aspect, dar zilele unui astfel de cuplu sunt numărate. De altfel orice perfecțiune are zilele numărate.

Oare ai putea să îți dai seama că și tu te afli într-un astfel de cuplu, unul de suprafață și lipsit de viață autentică? Iată câteva indicii că ar putea să fie așa:

  • A fost o căsătorie din interes, fără ca sentimentele profunde să fi apărut vreodată.
  • Ați pus accentul mai degrabă pe viață socială, pe ieșitul în oraș și pe vacanțele bine organizate, în detrimentul creativității vieții de zi cu zi.
  • Ați avut conflicte pe care nu le-ați rezolvat, nu le-ați lămurit, iar asta a făcut să se adune dedesubt un efort de a face compromisuri de dragul imaginii, de dragul banilor sau al altor interese.
  • Ați folosit expresia “Te iubesc“ ca pe un salut aruncat în treacăt, iar adevăratele sentimente au rămas îngropate undeva.
  • Sexul dintre voi nu mai există de mult timp, deși toată lumea ar băga mâna în foc că sunteți înfocați…

Și acum soluțiile! La urma urmei asta așteptai, nu?

  • Va trebui să înveți cum să nu te mai minți, să-ți construiești inteligența emoțională pe a pune în acord faptele tale cu sentimentele tale.
  • Organizează împreună cu partenerul tău o ambianta pentru discuții deschise, în care fiecare să vorbească despre el și despre ce simte cu adevărat
  • Fii atent la dezvoltarea ambilor parteneri, pentru că nici unul nu trebuie să rămână în urma celuilalt, altfel se produce o divergențǎ de cuplu care îl sapă la rădăcină.
  • Încetează să mai compari cuplul vostru cu al altora, altfel ați putea să începeți să suferiți de sindromul FOMO (Fear of missing out).

… Și altele, pe care le poți afla prin intermediul Gestual.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *