În această perioadă modernă, grăbită și marcată de consumerism, ne-am obișnuit să cerem garanție pentru toate serviciile pe care le consumăm, iar adesea relația de dragoste pare să fie un serviciu pentru niște consumatori. Așa am ajuns ca pe unii să intereseze numărul mare de parteneri, iar pe altele să le intereseze cât de durabilă poate fi o anumită relație. Dar dragostea este o trăire foarte veche, ea nu ascultǎ de nevoile omului modern, ea este făcută în așa fel încât să dureze puțin, ca o criză. În plus, omul modern vrea și intensitate și durabilitate în același timp.
Antropologic vorbind, dragostea nu ar trebui să dureze prea mult, pentru că nu ea este cea care îi va crește pe copii sănătoși, nu ea este cea care produce bunuri materiale și nici siguranță. Astfel, specialiștii au ajuns să vorbească despre o durată care se întinde între trei luni și trei ani pentru ceea ce putem numi stare de îndrăgosteală.
Dacă această trăire apare la persoane care sunt binecrescute din punct de vedere emoțional, social și moral, putem vorbi despre o firească și frumoasă transformare a dragostei în atașament, cel care poate hrăni o întreagǎ familie pentru o întreagǎ viață.
Asta înseamnă că atașamentul este șansa pe care o are dragostea de a se transforma în ceva durabil, mai puțin obositor și mai puțin stresant, mai aproape de nevoile copilului și de gândirea societății în ansamblul ei.
Și ultimul lucru, destul de important: Ca să țină mult, dragostea trebuie să producă ceva, nu doar să consume. Ce anume să producǎ? Vorbim despre asta când ne întâlnim…